Liniștea dimineții

        Peste satul bunicilor mei se lăsa întunericul. Obosiți după o lungă zi de muncă la câmp, oamenii se retrăgeau la casele lor.                                                        

        Eram în baie când am auzit un zgomot infernal și pe cineva strigând: “Arde pădurea!” Curioasă din fire, am înhățat prosopul, m-am șters în grabă, nu știu ce haine am pus pe mine și am ieșit afară. O mulțime de oameni alergau îngroziți către pădurea de la marginea satului. Flăcările mistuiau cu repeziciune copacii și tot ce le ieșea în cale. Animalele fugeau din culcușurile lor, căutând salvarea. Iar păsările, cu greu, își abandonau cuiburile, clădite cu atâta trudă și îndemânare, pentru a-și aduce pe lume urmașii. Un iepuraș speriat de moartea care pândea la tot pasul, a sărit direct în brațele mele. L-am îndesat în sân, grăbită fiind să dau o mână de ajutor oamenilor care aruncau cu repeziciune apă din gălețile umplute la râul din apropiere.
        Focul s-a stins. Și odată cu el și coșmarul îngrozitor pe care l-am avut. Am respirat ușurată abia după ce am sărit din pat, direct la fereastra scăldată în lumina și liniștea dimineții. Am văzut pădurea așa cum o lăsasem înainte să adorm. Totul a fost un vis!

                                                                                                   Ilona Prună, clasa a V-a D