Te uită, frunza pică irosită
Şi vântul geme prohodind departe!
Puţină vreme încă ne desparte
De iarna tristă, prea curând sosită!...
Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte,
Pădurea noastră tace părăsită:
Eu singur cânt cu voce obosită
Şi trec prin încăperile-i deşarte...
S-au dus privighetorile măiestre;
Pustiu e cuibul blândei turturele...
Ah, unde-i şuierul mierliţei sure!
Pierdut din stolul mândrei lor orchrestre,
Ce trist răsună cânturile mele
În liniştea adâncă dïn pădure...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu