MIHAI EMINESCU
(pe numele său adevărat MIHAI EMINOVICI )
➢
Scriiitor
român: poet, prozator şi publicist.
➢
S-a
născut în Botoşani, la 15 ianuarie 1850; s-a stins din viaţă în Bucureşti, la
15 iunie 1889.
➢
Este
cel mai mare poet român, aparţinând perioadei marilor clasici.
VIAŢA
➢
A fost
al şaptelea copil din cei 11 ai căminarului Gheorghe Eminovici, descendent al
unei familii de ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi, din familia
micilor boieri Iuraşcu din Jodeşti.
➢
Şi-a
petrecut copilăria la Ipoteşti
➢
Şi-a
început studiile în casă cu un profesor neamţ.
➢
A
urmat clasa a III-a la National Hauptschule din Cernăuţi, fiind clasat al
15-lea între 72 de elevi.
➢
Urmează
K. K. Ober-Gimnasium din Cernăuţi; câţiva ani mai târziu îşi continuă studiile
întrerupte la Viena
➢
Moartea
lui Aron Pumnul, profesorul său iubit şi stimat, îi prilejuieşte debutul
literar cu poezia “La mormântul lui Aron Pumnul”
➢
La 25
februarie/ 9 martie 1866 debutează în revista Familia cu poezia “De-aş
avea…” Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat numele din Eminovici
în Eminescu
➢
A
înfiinţat împreună cu alţi tineri cercul literar “Orientul”, care avea
ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare şi a
documentelor privitoare la istoria şi literatura patriei.
➢
După
patru ani de la debut, după ce publicase 14 poezii (majoritatea în Familia)
începe colaborarea la Convorbiri
literare, revista cea mai importantă a epocii
➢
A
întâlnit-o la Viena pe Veronica Micle, cea faţă de care va avea o puternică afecţiune,
dragoste cu înrâuriri asupra poeziei sale.
➢
A fost
prieten cu Ion Creangă, naşterea ca scriitor a lui Creangă datorându-se
îndemnurilor poetului de a aşeza pe hârtie poveştile pe care le asculta în
desele lor peregrinări.
➢
A fost:
sufleor, copist, director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, profesor de logică
la Institutul academic, revizor şcolar, redactor la Curierul de Iaşi, jurnalist.
➢
A avut
o viaţă zbuciumată şi a suferit mult. A murit în sanatoriul doctorului Şuţu,
unde era internat şi a fost îngropat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din
Bucureşti.
OPERA
➢
A
scris - proză: – Geniu pustiu – roman neterminat,
– nuvele fantastice: Sărmanul
Dionis, Cezara,
– basme: Făt Frumos din lacrimă,
Călin (File de Poveste)
– teatru, articole şi cronici.
- poezii:
–
de
dragoste: Floare albastră, Lacul, Dorinţa
–
inspirate
din natură şi având personaje de basm sau mitologice: Povestea
codrului, Povestea teiului, Crăiasa din poveşti
–
inspirate
din istorie: Andrei Mureşanu, Împărat şi proletar, Rugăciunea unui dac,
Scrisoarea III
–
cu
conţinut filozofic: Scrisoarea I, Memento mori.
➢
Capodopera
lui Eminescu este poemul Luceafărul, ilustrând ideea că geniul nu
are moarte, dar nici noroc.
➢
În
total poetul a dat peste 800 de pagini de poezie, dintre care a publicat doar o
pătrime în timpul vieţii.
➢
În
timpul vieţii a publicat un singur volum de Poesii, îngrijit de criticul
Titu Maiorescu.
LACUL
Lacul codrilor
albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în
cercuri albe
El cutremură o barcă.
Şi eu trec de-a
lung de maluri,
Parc-ascult şi
parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin
pe piept;
Să sărim în luntrea
mica,
Ingânaţi de glas de
ape,
Şi să scap din mână
cârma,
Şi lopeţile să-mi
scape;
Să plutim cuprinşi
de farmec
Sub lumina blândei
lune -
Vântu-n trestii lin
fosnească,
Unduioasa apă sune!
Dar nu vine…
Singuratic
In zadar suspin şi
sufăr
Lângă lacul cel
albastru
Incărcat cu flori
de nufăr.
(1876, 1
septembrie)
Andrei Beimel, clasa a V-a D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu