15 ianuarie 2016

Mihai Eminescu

MIHAI EMINESCU 
(pe numele său adevărat MIHAI EMINOVICI )
   Scriiitor român: poet, prozator şi publicist.

   S-a născut în Botoşani, la 15 ianuarie 1850; s-a stins din viaţă în Bucureşti, la 15 iunie 1889.
   Este cel mai mare poet român, aparţinând perioadei marilor clasici.

VIAŢA

   A fost al şaptelea copil din cei 11 ai căminarului Gheorghe Eminovici, descendent al unei familii de ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi, din familia micilor boieri Iuraşcu din Jodeşti.
   Şi-a petrecut copilăria la Ipoteşti
   Şi-a început studiile în casă cu un profesor neamţ.
   A urmat clasa a III-a la National Hauptschule din Cernăuţi, fiind clasat al 15-lea între 72 de elevi.
   Urmează K. K. Ober-Gimnasium din Cernăuţi; câţiva ani mai târziu îşi continuă studiile întrerupte la Viena
   Moartea lui Aron Pumnul, profesorul său iubit şi stimat, îi prilejuieşte debutul literar cu poezia “La mormântul lui Aron Pumnul
   La 25 februarie/ 9 martie 1866 debutează în revista Familia cu poezia “De-aş avea…” Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu
   A înfiinţat împreună cu alţi tineri cercul literar “Orientul”, care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare şi a documentelor privitoare la istoria şi literatura patriei.
   După patru ani de la debut, după ce publicase 14 poezii (majoritatea în Familia) începe colaborarea la  Convorbiri literare, revista cea mai importantă a epocii
   A întâlnit-o la Viena pe Veronica Micle, cea faţă de care va avea o puternică afecţiune, dragoste cu înrâuriri asupra poeziei sale.
   A fost prieten cu Ion Creangă, naşterea ca scriitor a lui Creangă datorându-se îndemnurilor poetului de a aşeza pe hârtie poveştile pe care le asculta în desele lor peregrinări.
   A fost: sufleor, copist, director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, profesor de logică la Institutul academic, revizor şcolar, redactor la Curierul de Iaşi, jurnalist.
   A avut o viaţă zbuciumată şi a suferit mult. A murit în sanatoriul doctorului Şuţu, unde era internat şi a fost îngropat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureşti.

OPERA

   A scris - proză: – Geniu pustiu – roman neterminat,
        – nuvele fantastice: Sărmanul Dionis, Cezara,
        – basme: Făt Frumos din lacrimă, Călin (File de Poveste)
        – teatru, articole şi cronici.
 - poezii:
        de dragoste: Floare albastră, Lacul, Dorinţa
        inspirate din natură şi având personaje de basm sau mitologice: Povestea codrului, Povestea teiului, Crăiasa din poveşti
        inspirate din istorie: Andrei Mureşanu, Împărat şi proletar, Rugăciunea unui dac, Scrisoarea III
        cu conţinut filozofic: Scrisoarea I, Memento mori.

   Capodopera lui Eminescu este poemul Luceafărul, ilustrând ideea că geniul nu are moarte, dar nici noroc.
   În total poetul a dat peste 800 de pagini de poezie, dintre care a publicat doar o pătrime în timpul vieţii.
   În timpul vieţii a publicat un singur volum de Poesii, îngrijit de criticul Titu Maiorescu.





              LACUL

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mica,
Ingânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;

Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin fosnească,
Unduioasa apă sune!

Dar nu vine… Singuratic
In zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Incărcat cu flori de nufăr.

(1876, 1 septembrie)


                                                                Andrei Beimel, clasa a V-a D



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu