Pe când eram copil...

Pe când eram copil, mă aşezam la umbra unui tei bătrân...

Și îl strângeam la piept, și il rugam să-mi dea și mie

Puterea ce o are el - și-mi ridicam privirea-n sus

Și ameţeam de la frunzele ce se legănau la orice adiere de vânt.

Țin minte că-mi luam o carte, de Păunescu poate...

Și mă aşezam, și citeam lângă teiul meu solitar.

Mi-i dor ca toamna să-mi sfârâie domol frunza.

Și să-mi cadă lin peste picior - din gândul meu melancolia mi se arată..

                                  Victor-Andrei Stoica, clasa a V-a E