Primăvara trecută am fost la bunicii mei. Stau la o
câbănuţă, într-o zonă de munte. Ador să explorez împrejurimile, iar peisajele
parcă sunt scoase dintr-o carte cu poveşti.
Locul meu preferat este râul din apropiere. Acesta
este ascuns, aş putea zice, de crengile câtorva copaci. Acela este locul meu
liniştit, locul unde mă simt cel mai bine.
În fiecare zi mă trezesc devreme, iau ceva de
mâncare şi pornesc într-acolo. Totul este învăluit de tăcerea dimineţii. Într-o
linişte neclintită, se aude doar susurul uşor al apei. Câteva raze de aur se
strecoară printre crengi şi frunze, oglindindu-se în apa limpede a râului.
Păsările cântă triluri nemaiauzite. Mici şi mari, toate se adună pentru a ţine
un concert desăvârşit.
În iarba proaspătă şi udă de roua dimineţii se văd
mici capete de boboci, care în scurt timp vor deveni nişte flori mirifice.
Şi stau acolo până la sfârşitul zilei, într-o atmosferă
de linişte, de pace, sub o ploaie fină de petale.
Irina Voiculescu, clasa a V-a A
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu